Scopul Asociației Mentori de Elită
Asociația Mentori de Elită s-a constituit din dorința de a contribui în mod real și durabil la îmbunătățirea calității educației din România. Misiunea noastră este de a iniția, organiza și dezvolta programe și proiecte inovatoare care promovează educația deschisă, valorificând metode moderne și tehnologii actuale, în acord cu standardele europene și cu nevoile reale ale sistemului educațional.
Având la bază principiile egalității de șanse, ale accesului liber și nediscriminatoriu la educație pentru persoane de toate vârstele și din toate mediile sociale, precum și credința că educația reprezintă fundamentul dezvoltării unei societăți echilibrate, Asociația Mentori de Elită își propune să faciliteze evoluția comunităților educaționale din România către un model deschis, modern și incluziv.

Scopul central al asociației este acela de a sprijini dezvoltarea unui sistem educațional performant, flexibil și accesibil tuturor. În acest sens, Asociația Mentori de Elită urmărește:
- dezvoltarea unei educații integratoare, în toate formele ei – formală, nonformală și informală – și armonizarea acestora într-un model coerent și eficient;
- susținerea integrării europene prin educație, cultură și dezvoltarea de resurse umane competente, capabile să contribuie la un climat social și cultural profund european;
- promovarea și implementarea politicilor europene privind educația deschisă, prin crearea de programe suport și activități dedicate inovării pedagogice și accesului liber la cunoaștere;
- susținerea cercetării și realizarea de studii, analize și proiecte educaționale orientate spre adoptarea tehnologiilor moderne în procesele de predare, învățare și formare profesională.
VIZIUNE
Dezvoltăm și derulăm proiecte cu relevanță națională, orientate spre formarea competențelor socio-emoționale, interculturale, digitale și civice.
MISUNE
Misiunea Asociației Mentori de Elită este aceea de a sprijini transformarea educației din România prin proiecte, programe și inițiative care promovează calitatea, inovația, incluziunea și accesul liber la cunoaștere.